Comunicarea si limbajul

Notiuni de baza


Limbajul si comunicarea contituie mecanismele psihice cele mai la indemana individului pentru a-si regla propria conduita, dar si conduita altora. Este cert ca limbajul are o utilitate practica, este capabil de influenta si interinfluenta si este introdus in circuitul cunoasterii; limbajul formeaza un sistem comunicativ impreuna cu imaginile, conceptele si ideile, sistem format prin intermediul mecanismelor informational-operationale. Iata de ce comunicarea, ca act tranzactional, devina esentiala, fundamentala, atat pentru viata personala a individului cat si pentru cea sociala.
Comunicarea a fost definita cel mai des ca o forma particulara de schimb intre doua sau mai multe persoane, grupuri. O astfel de intelegere isi are radacinile in conceptia care interpreta societatea de pe pozitiile unei teorii a comunicarii. Dupa aceasta conceptie in societate sunt posibile trei tipuri de schimburi sau de comunicari:
schimbul femeilor intre grupuri, datorat regulilor rudeniei sau casatoriei;
schimbul bunurilor materiale, dtorat regulilor economice;
schimbul mesajelor intr-o limba comuna interlocutorilor, datorate regulilor lingvistice.
Primele doua tipuri de schimburi largesc in mod nepermis sfera notiunii de comunicare, cel de al treilea o ingusteaza, reducand-o doar la comunicare dintre oameni, si doar la comunicarea verbala.

Comunicarea constituie ansamblul proceselor psihice si fizice prin care se efetueaza operatia de relationare interpersonala. Esentiale pentru actul comunicarii sunt:
relatia dintre indivizi sau grupuri;
schimbul, transmiterea si receptarea de semnificatii;
modificarea voita sau nu a comportamentului celor angajati.
Principala problema pe care o presupune studiul comunicarii este aceea a stabilirii continutulu si mijloacelorprin interediul; carora acesta este transmis. Cat priveste continutul, este extrem de variat. Comunicarea vehiculeaza imagini, notiuni, idei, deci continuturi informationale; comunicarea faciliteaza si manifestarea conduitelor afective, se transmit trebuinte, aspiratii, imbolduri spre actiune- continutul motivational; comunicarea initiaza, declanseaza sau stopeaza activitatile, se manifesta rezistenta la eforturi- continutul volitiv. In consecinta, toata viata noastra psihica este implicata in comunicarea specific umana.
In general se comunica trei tipuri de informatii:
cognitive- continutul semnelor lingvistice;
indiceale- centrate pe locutor cu scopul definirii si controlarii rolului lui in timpul comunicarii;
injonctive sau conative- schimbate intre interlocutori pentru a face sa progreseze comunicarea spre realizarea unui scop.
Mijloacele comunicarii se clasifica dupa doua axe opuse: vocal versus nonvocal- cuvinte vesus gesturi, atitudini; verbal versus nonverbal- cuvinte versus noncuvinte.
Din combinarea acestor doua axe rezulta urmatoarele categorii de mijloace de comunicare:
vocal-verbal: cuvant fonetic ca unitate lingvistica;
vocal-nonverbal: intonatii, calitatea vocii, emfaza;
nonvocal-verbal: cuvantul scris ca unitate lingvistica;
nonvocal-nonverbal: expresia fetei, gesturile si atitudinile.

Exista si o alta clasificare a mijloacelor de comunicare: lingvistice: limba dublu articulata si de manifestarile vocale; paralingvistice: mai mult sau mai putin constiente, intelese de membrii unei culturi: nonverbale-vocale tonul vocii, nonvocale- gesturi; extralingvistice: care scapa locutorului in timpul comunicarii : calitatea vocii care furnizeaza informatii bilogice, psihologice sau sociale asupra locutorului, si nonvocale- maniera de a se imbraca.
Combinrea continuturilor si mijloacelor comunicarii conduce la un anumit specific al coimunicarii. Cele de mai sus ne ajuta sa diferentiam doua notiuni: limba si limbajul strans legate intre ele si extrem de importante pentru comunicare.

Limba este totalitatea mijloacelor lingvistice , ce dispune de o organizare ierarhica potrivit unor reguli de ordonare. Este un sistem inchegat de semne, cuvinte, si de reguli gramaticale stabilite social-istoric. In raport cu individul ea este un dat obiectiv. Ea depinde nu de existenta in sine a individului, ci de existenta colectivitatii umane. Din acest punct de vedere , ea este extraindividuala.

Limbajul este definit ca fiind activitatea psihica de comunicare intre oameni prin intermediul limbii. Trebuie subliniata cel putin doua diferentieri existente intre limba si limbaj:
in timp ce limba este un fenomen social, elaborata de societate si nu de individ in parte, limbajul este un fenomen individual, individualizarea lui realizandu-se atat in plan fiziologic, datorata particularitatilor aparatuluyi fonator, cat si in plan psihologic, el avand o manifestare personala si diferita de la individ la individ; difera selectia si dispunerea cuvintelor in fraza. Extrem de ilustratuiva pentru caracterul psihologic al limbajului este definitia: “limbajul este limba in actiune”.
Daca limba este extraindividuala, limbajul este mijlocul de vehiculare al limbii, el trensforma elementele leimbii in elemente proprii, iar pentru aceasta este necesara constientizarea trecerii de la structuri semantice simple- cuvinte izolata, la structuri semantice complexe- fraze, discursuri.


Formele comunicarii



Dupa numarul de persoane care participa la procesul comunicational desprindem comunicarea interpesonala – care se desfasoara intre doua persoane, ce capata o nuanta personala sau profesionala in functie de cat de apropiate sunt persoanele- si comunicarea de grup- reglata de optica generala, comuna membrilor grupului, supraindividuala. La randul ei mai poate fi impartita in comunicare intra-grup si inter-grup.
Cea mai raspandita este clasificarea comunicarii in nonverbala si verbala:

comunicarea nonverbala: dupa cum reiese chiar din denumirea ei, se realizeaza prin intermediul mijloacelor nonverbale, printre acestea mai amplu abordata se investigate fiind corplu uman, spatiul sau teritoriul, imaginea.
Comunicarea prin corp este cea mai complexa, deoarece corpul intervine in “intalnirile” cotidiene nu doar ca un obiect natural, ci si ca un produs voluntar travestit, mascat, metamorfozat (prin imbracaminte, machiaj..). ea decurge la mijloace ca: aparenta fizica, gesturi, expresia fetei. Legat de aparenta fizica, o mare importanta o are imbracamintea, ca furnizor de informatii adecvate sau false despre individ, de asemenea ca factor al apropierii sau indepartarii unor persoane de altele. Uneori imbracamintea “comunica” diverse trasaaturi caracteristice ale oamenbilor, sau intentiile lor. Gesturile reprezinta unul dintre cele mai importante mijloace care dau acces la o persoana. Gesturile autice, care nu au nici o legatura cu comunicarea, tradeaza o anumita stare afectiva a individului, in genere sunt ticurile, framantarile fizice.gesturile obisnuite sunt raportate la comportamentul diplomatic de a se manifesta la o ora scolara. Gesturile simbolice prin care se exprima aprobarea, indiferenta, entuziasmul elevilor.
Comunicare prin spatiu si teritoriu. Omul este grijuliu cu spatiul in care traieste, delimitandu-si teriotriul in functie de nevoi si imprejurari. Tocmai modul de amenajare si delimitare a spatiului “comunica” multe informatii despre individ. Dintr-o perspectiva sociologica si antropologica se desprind trei tipuri de teritorii: tribale, familiale, personale. Dintr-o perspectiva psihologica si psihosociala, teritoriul este mai strans legat de particularitatile psihice ale omului. Studiul relatiilor spatiale, ca mod de comunicare, revine unei stiinte numite proxemica. Printre problemele studiate de ea, putem enumera: jocul teritoriilor, maniera de a percepe spatiul in diferite culturi, efectele simbolice ale aspectelor spatiale, distante fizice ale comunicarii. Exista patru tipuri de distante : intima, personala, sociala, publica, ce regleaza comunicarea in functie de respectarea sau incalcarea lor. Fiecare dintre ele se asociaza diferit cu celelalte categorii de mijloace ale comunicarii.
Comunicarea prin imagini. Este reprezentativa pentru viata moderna. Comunicarea prin imagini, omniprezenta, creeaza un paradox: desi mai putin interactiva, deoarece ea se exercita intr-un singur sens, ea este mult mai eficienta, deoarece ea afecteaza un numar extrem de mare de persoane. Asadar, intre reciprocitatea si amploarea ei exista o oarecare incompatibilitate. Aceasta se datoreaza, pe de-o parte tehnicii care nu ofera destinatarului posibilitateade raspuns imediat, pe de alta parte diferentelor de competenta: imaginea nu-i asa de usor de manuit precum limbajul, ceea ce duce la accentuarea inegalitatii dintre emitator si receptor. O mare importanta are si mesajul lingvistic care insoteste imaginea, iar contextul face sa varieze semnificatia imaginii.

Mijloacele comunicarii nonverbale au urmatoarele roluri:de a transmite idei, informatii, tresaturi de caracter; de a nuanta si preciza comunicarea, care devine astfel, aprobativa sau dezaprobativa, receptiva sau nerecptiva; de a ajuta persoanele sa se exprime si sa se inteleaga reciproc mult mai bine.

comunicarea verbala (limbajul). Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit in comunicarea interumana. A fost definit ca fiind “un vehicol ce trensporta intentii, atitudini, un simplu mijloc de transmisie a informatiilor care circula, fara rezistenta de la un sistem cognitiv la altul. Definitia subliniaza mai ales functia de comunicare a limbajului. Limbajul este mai mut decat comunicare, este un tip de conduita-verbala a individului. Limbajul ca facultate inerenta si specifica speciei umane constituie tocamai expresia si realizarea conduitelor verbale. Studiul limbajului presupune investigarea unor probleme cum ar fi: perceperea limbajului, intelegerea dicursului, memeorizarea frazelor si a textelor, achizitia si producerea limbajului. Nu-i de mirare, de aceea, de ce psihologii au inceput studiul limbajului cu investigarea relatiei dintre fenomenele externe ale producerii si perceperii sunetelor, si procesul intern al gandirii. Problema achizitiei limbajului i-a dus pe unii autori la considerarea limbajului ca fiind innascut, iar pe altii la ideea construirii treptate a structurii limbajului.printre capacitatile innascute ale vorbirii, se numara: structurile anatomice prezente in gat (laringe, faringe), care ne fac apti pentru a produce o gama larga de sunete, comparativ cu orice alt mamifer; preferinta de a asculta, de a vorbi, de a distinge sunetele de baza ale vorbirii; mecanismele care fac posibila trecerea printr-o serie de fraze; ariile specializate pentru vorbire din creier. Trecerea de la gramatica sintagmatica de suprafta, la cea cea generativa si transformationala a reprezentat o adevarata evolutie in ceea ce priveste conceperea limbajului, ea atragnd atentia psihologilor de a studia nu doar comportamentul verbal in expresia lui interna, ci si reprezentarile mentale in psiholingvistice pe care comportamentele verbale le reflecta. Performanta lingvistica este definita ca fiiind capacitatea subiectului de a pune in practica sistemul de reguli lingvistice, in functie de diverse situatii si imprejurari. Deoarece regulile lingvistice sunt mult prea compleze pentru a putea fi invatate de copii doar cu ajutorul unei inteligente generale, s-a descoperit ca oamenii sunt ajutati de o intelegere innascuta a aspectelor limbii gramaticale, comune tuturor limbilor.
Contributia cea mai semnificativa pe directia ilustrarii caracterului dobandit al limbajului a adus-o Piaget, adept al modelului auto-organizarii psihicului. Sunt trei concepte esentiale pentru intreaga teorie piagetiana:1.interactionism: se refera la relatiile de interactiune reciproca intre organism si mediu; 2.constructivism: ce vizeaza rolul activ al organismului, pe de-o parte, si caracterul progresiv al elaborarii structurii cunoasterii, inclusiv al limbajului, pe de alta parte; 3.echilibrul: ce curprinde sistemele regulatoare care permit actiunea organismului impotriva factorilor perturbatori si reechilibrarea structurilor interne. Ipoteza piagetiana esentiala in ceea ce priveste natura si originea limbajului este continuitatea functionala intre sistemele reprezentative si cele de tratare a informatiilor. Trecerea de la inteligenta actionala (senzorio-motorie) la inteligenta operationala (reflexiva) se face fara rupturi majore, in mod firesc. In final se ajunge la adaptarea corespunzatoare a individului la solicitarile mediului.


Functiile comunicarii si limbajului



Limbajul si comunicarea indeplinesc, in raport cu individul, urmatoarele functii:
Functia de integrare a individului in mediu sau permite individului sa traiasca alaturi si impreuna cu altii, sa ia pozitie fata de altii, sa se adapteze.
Functia de dezvaluire si autodezvaluire, prin comunicare individul se face cunoscut altora dar si siesi, se introspecteaza.
Functia valorizatoare: comunicarea raspunde nevoii individului de a fi apreciat, de a se afirma
Functia reglatoare a conduitei altora: cimunicand cu altii, un individ isi poate ameliora pozitia in ierarhia grupului, creeaza conflicte sau atmosfere in timpul conversatiei.
Functia terapeutica: comunicarea este un mijloc curativ, marturie aici stand psihanaliza si psihodrama.


Scopurile si rolurile comunicarii. Importanta comunicarii pentru psihologia educationala



Comunicarea intre persoane sau intre grupuri joaca un rol important, de prim ordin. Ea este importanta si utila in relatia profesor-elev, in cadrul educational, fiind considerata “elementul cheie” in intelegerea si explicarea elevului, in predarea si receptionarea informatiei. De asemenea comunicarea permite influentarea educativ-formativa a elevului si studentului. In lipsa comunicarii individul ramane izolat, inapt pentru actiunea sociala, privat de capacitatea de integrare in colectivitate. Nu va fi posibila interactiunea rationala, bazata pe gandire si reflexie, coordonarea reciproca a persoanelor, cooperarea studentilor si interinfluentarea profesor-student. In contextul educational studentul, apeland la limba, se construieste pe sine, atitudinile lui verbale fiind legata de context si de relationarea student-student, student-profesor.
Ilustrative sunt experimentele facute pe copii care provin din clasele sociale favorizate si defavorizate. Clasa de apartenenta a copiilor are influenta asupra achizitiei limbajului, insa determinarea strict cognitiva a copiilor depind de particularitatile situatiilor concrete de comunicare.
Realitatea sociale nu este un fapt ce trebuie tradus in limba, ci un santier de constructii. Indivizii nu inceteaza din a construi aceasta realitate, dar se construiesc si pe ei insisi ca urmare a tranzactiilor comunicative. Cum am mai spus, in domeniul invatamantului, comunicarea interpersonala are cea mai mare influenta in educatia studentilor si elevilor. Prin comunicarea nonverbala mai inati profesorul isi creeaza “cadrul” contextual in care actioneaza, prin atitudine, imagine, gesturi, apoi prin comunicarea verbala educa elevul. Elevul la randul lui poate fi inteles de catre profesor si observat atat prin comunicarea nonverbala cat si prin comunicarea verbala. Cunoscandu-i personalitatea, proferorului nu-i mai ramane decat sa actioneze intr-un anume spirit, adica sa se modeleze dupa parsonalitatea elevului si prin comunicare verbala sa il invete, pe fiecare in felul lui special de a primi informatia. De aceea munca profesorului, mai mult munca psihica a lui, este complexa si necesita maxima atentie si dedicare de sine.
Scopul comunicarii este o combinatie intre descoperirea personala, descperirea lumii externe, stabilirea relatiilor sociale, formarea de atitudini si comportamente, dar si pentru distractie. In sfarsit, aceste scopuri afecteaza atat sinele personal, cat si sinele altor oameni.
Limbajul la randul lui, restructureaza pana in temelii activitatea psihica a omului. El joaca un rol important mediator in desfasurarea si dezvoltarea tuturor celorlalte mecanisme psihice, indiferet daca acestea sunt constiente sau inconstiente. Rolul limbajului este atat de mare, incat activitatea lui nu se intrerupe odata cu intreruperea comunicarii cu altii, dimpotriva ea se pastreaza pe tot parcursul starii de veghe, uneori sub forma limbajului interior, si chiar si in timpul somnului.



Cuprins




1. Notiuni de baza

2. Formele comunicarii: -Comunicarea nonverbala
-Comunicarea verbala

3. Functiile comunicarii si limbajului

4. Scopurile si rolurile comunicarii. Importanta comunicarii pentru psihologia educationala





Bibliografie




MIELU ZLATE - Fundamentele psihologiei, Bucuresti 2000, editura PRO HUMANITATE

A. COSMOVICI - Psihologie generala, Iasi 1996, editura POLIROM