BERTRAND RUSSELL - Filosofia limbajului

Introducere : cunoasterea prin experienta si cunoasterea prin descriere

Conceptele de cunoastere prin descriere si cunoastere prin experienta au fost introduse in filozofie de Bertrand Russell pentru a desemna doua tipuri fundamentale de cunoastere.
Astfel cunoasterea prin experienta justifica valoarea de adevar a unei propozitii prin relatia de corespondenta pe care o are propozitia cu faptele. Experienta nemijlocita are in vedere datele senzoriale care alcatuiesc aparenta unui obiect. Cunoasterea nemijlocita se efectueaza prin senzori, memorie, introspectie, universalii.
Cunoasterea prin descriere se refera la insuficienta cunoasterii datelor senzoriale; cunoasterea fizica a unui obiect nu e una de tip direct, ci obiectul este cel care cauzeaza anumite date senzoriale. Cunoasterea prin descriere cuprinde descrierea ambigua [ un asa-si-asa] si descrierea determinata [asa-si-asa-ul].
Distinctia intre cunoasterea prin experienta si cunoasterea prin descriere este distinctia intre lucrurile despre care avem o prezentare si lucrurile pe care le stim din fraze denotative.
Se intampla ca o anume fraza sa faca o denotatie precisa chiar daca nu avem experienta a ceea ce denota.
In perceptie avem cunoasterea prin experienta a obiectelor, iar la nivel ideatic e vorba de cunoasterea obiectelor la nivel abstract, cu caracter logic, dar nu avem in mod necesar experienta obiectelor denotate de fraze compuse si cuvinte a caror intelesuri sunt cunoscute.
Vazand ca nu sunt percepute in mod direct, nu avem nici un motiv sa credem ca avem cunoasterea mintii altor oameni, deci, ceea ce stim de la ei e obtinut prin denotatie.
Toata gandirea, spune Russell, trebuie sa porneasca de la cunoasterea prin experienta, dar ajunge sa discute despre unele lucruri despre care nu avem cunoastere.

Teoria lui Bertrand Russell
Principiul: frazele denotative nu au un sens in ele insele
In teoria conceptelor denotative, Bertrand Russell pleaca de la principiul stabilit de el, conform caruia frazele denotative nu au niciodata un sens in ele-insele, ci are fiecare propozitie, in a carei expresie verbala ele apar. Russell considera ca dificultatile care exista in ceea ce priveste denotatia sunt rezultatele unei analize gresite a propozitiilor care contin fraze denotative.
Analiza corecta stabilita de Russell rezulta din interpretarea propozitiei pe care el o da ca exemplu: “I met a man.” , propozitie care este adevarata in cazul in care este conforma cu realitatea, am cunoscut un om. Insa, conform teoriei lui Russell, ceea ce afirmam prin aceasta propozitie este: ‘ “I met x, and x is human” is not always false.’ In mod general, definind clasa de oameni ca o clasa de obiecte avand atributul “om”, propozitia devine, conform teoriei lui Russell: “ C (a man) ” inseamna ‘ “ C(x) and x is human” is not always false.’ , ceea ce inseamna ca expresia “un om” in ea insasi e lipsita de semnificatie, insa da un sens fiecarei propozitii in a carei expresie verbala apare.
Interpretarea frazelor care contin articolul hotarat
Frazele care contin articol hotarat sunt considerate de Russell ca fiind cele mai dificile fraze denotative. In exemplul dat de Russell: “ The father of Charles II was executed.”
Aici folosirea articolului hotarat arata unicitatea. Presupunand deci ca a existat un x, care a fost tatal lui Charles al II-lea si a fost executat, Russell subliniaza ca nu numai ca asertam ca x a avut o anumita relatie cu Charles al II-lea, dar si ca nimeni altcineva n-a mai avut aceasta relatie. In analiza propozitiei efectuata de Russell, pentru a interpreta “C(the father of Charles II)”, unde C sta pentru orice propozitie despre el, substituim C(x) pentru “x was executed”, ceea ce implica exprimarea, in limbajul comun, prin: “Charles II had one father and no more.”

Principiul legii NONcontradictiei si absenta frazelor denotative
Teoriile care privesc frazele denotative ca stand pentru un obiect, cum este exemplul :” Actualul rege al Frantei este chel”- propozitie presupusa ca fiind obiectul autentic, esueaza cand se pune problema respectarii principiului contradictiei, deoarece se poate sustine ca regele Frantei exista si nu exista, in acelasi timp. Inrucat acest rezultat este intolerabil, dupa cum spune Russell, e de preferat ca o teorie sa fie construita in asa fel incat sa evite acest rezultat.
Incalcarea legii non? Contradictiei e evitata si de teoria lui Frege. El distinge intr-o fraza denotativa doua concepte pe care el putem numi sens si denotatie. Semnificatia constituentilor unei fraze denotative intra in conceptul de sens [meaning] si nu de denotatie.
Analizand distinctia pe care o face Frege, Russell gaseste dezavantajul: dificultatea care apare in cazul distinctiei frazelor denotative, care exprima un sens si denota o denotatie, o contine cazurile in care o denotatie pare sa fie absenta. Ca in cazul exemplului: “Regele Frantei este chel”, propozitie care in mod cert nu are o denotaite in sensul strict. Deci se presupune ca propozitia este un nonsens. Dar Russell spune ca nu este un nonsens din moment ce propozitia este in mod clar falsa. Ideea subliniata de Russell ar fi ca astfel de propozitii nu devin nonsensuri doar din cauza faptului ca ipotezele lor sunt false. Concluziile ar fi ca putem sustine o denotatie in cazurile in care denotatia este de la inceput absenta, sau trebuie abandonata ideea ca denotatia consta in propozitii care contin fraze denotative. Iar Russel sustine cea din urma idee.
Frege sustine prin definitie denotatiile pur conventionale pentru situatiile in care, in caz contrar nu ar fi nici o denotatie. Astfel, “Regele Frantei” denota o clasa nula. Dar aceasta procedura duce la greseli, dupa consideratia lui Russell, este artificiala si nu da o analiza exacta a subiectului. Astfel, daca admitem ca frazele denotative au in general doua parti: sensul si denotatia, asa cum distinge Frege, cazurile in care nu pare a exista nici o denotatie cauzeaza dificultati atat in asumptia ca exista intr-adevar o denotatie, cat si in asumptia ca nu exista nici o denotatie.



Trei dificultati pe care o teorie a denotatiei ar trebui sa le rezolve.
Daca a e identic cu b, ceea ce e adevarat la unul, e adevarat si la celalalt si fiecare poate fi inlocuit prin celalalt in orice propozitie, fara a altera valoarea de adevar a propozitiei respective.
Astfel, exemplul dat de Russell este: “ Georghe IV wished to know whether Scott was the author of Waverley; and in fact Scott was the author of Waverley.” Deci putem inlocui “Scott” cu “the author of Waverley” si prin aceasta sa dovedim ca “George IV wished to know whether Scott was Scott”.
Conform legii tertului exclus, trebuie sa fie adevarata ori propozitia “A este B”, ori propozitia “A nu este B”. Deci trebuie sa fie adevarata ori propozitia “Actualul rege al Frantei este chel”, ori propozitia “Actualul rege al Frantei nu e chel.” Totusi, daca enumeram in doua liste lucrurile care au si cele care nu au aceasta proprietate, nu am gasi actualul rege al Frantei in nici una din liste. Hegelienii, spune Russell, care iubesc sinteza, ar concluziona ca el poarta o peruca.
In cazul propozitiei : “A differs from B”. Daca e adevarat ca exista o diferenta intre A si B, aceasta poate fi exprimata prin: “The difference between A and B subsist.” Dar daca e fals ca A difera de B, acest fapt poate fi exprimat prin: “The difference between A and B does not subsist.” Dar cum poate fi o non-entitate subiectul unei propozitii? Intrucat intotdeauna este contradictoriu sa negam fiintarea a ceva, iar uneori admiterea ei duce la contradictii, astfel daca A si B nu difera, pentru a presupune ori ca exista ori ca nu exista un obiect precum diferenta intre A si B, in mod egal pare imposibil, sustine Russell.
Russell arata ca teoria lui le rezolva.
Astfel, in prima dificultate formulata, Russell demonstreaza ca sensul este relevant cand o fraza denotativa apare intr-o propozitie. Propozitia “Scott was the author of Waverley” are o proprietate in plus fata de propozitia “Scott was Scott”, si anume, acea proprietate pe care George al IV-lea vrea sa afle daca e adevarata. Prin urmare, cele doua propozitii nu sunt identice. In acord cu teoria lui Russell, o fraza denotativa este in mod esential parte dintr-o propozitie si nu are, precum cele mai simple cuvinte, vreo semnificatie in sine insasi. Explicatia denotatiei in exemplul dat de Russell este dupa cum urmeaza: orice propozitie in care apare “the author of Waverley”, propozitia “Scott was the author of Waverley” devine : ” One and only one entity wrote Waverley, and Scott was identical with that one.” Si aceasta din urma forma a propozitiei “Scott was the author of Waverley”, nu contine nici un constituent “the author of Waverley” pe care sa-l putem inlocui cu “Scott”. Aceasta nu interfereaza cu adevarul inferentelor rezultate din inlocuirea lui “Scott” cu “the author of Waverley”, atat timp cat “the author of Waverley” are ceea ce Russell numeste ocurenta primara, care mai poate fi reformulata dupa cum urmeaza : “George IV-lea wished to know, concerning the man who in fact wrote Waverley, whether he was Scott” , care ar fi fost adevarata daca George al IV-lea l-ar fi vazut pe Scott de la departare si ar fi intrebat daca acela este Scott.
O ocurenta seundara a unei fraze denotative e definita de catre Russell ca fiind una in care fraza denotativa apare in propozitia p, care e un simplu constituent al propozitiei pe care o avem in vedere si inlocuirea frazei denotative urmeaza sa fie efectuata in p si nu in intreaga propozitie avuta in vedere.
Prin intermediul distinctiei intre ocurenta primara si ocurenta secundara, Russell rezolva si cea de-a doua dificultate, problema despre regele Frantei si, in general, probleme ale logicii in frazele denotative care nu denota nimic.
Conform teoriei lui Russell, daca “C” este o fraza denotativa – “termenul avand proprietatea F”, apoi “C are proprietatea φ” , inseamna ca “un termen si numai unul are proprietatea F si acela are proprietatea φ”. Daca proprietatea F nu apartine nici unui termen sau mai multora, urmeaza ca “C are proprietatea φ “ este fals pentru toate valorile φ. Astfel, “Actualul rege al Frantei e chel”, e in mod cert fals. Iar “Actualul rege al Frantei nu e chel” e fals, daca inseamna ca “There is an entity wich is now King of France and is not bald”. Si e adevarat daca inseamna ca “It is false that there is an entity wich is now King of France and is bald.”
Ceea ce inseamna ca propozitia “Regele Frantei nu e chel” e falsa daca ocurenta propozitiei “regele Frantei” e primara si e adevarata daca e vorba de o ocurenta secundara. Astfel toate propozitiile in care “regele Frantei” are o ocurenta primara sunt false. Negarile propozitiilor de acest fle sunt adevarate, dar in ele propozitia “regele Frantei” are o ocurenta secundara. Astfel, spune Russell, evitam si concluzia ca regele Frantei ar purta peruca.
In cadrul celei de-a treia dificultate, [3], tot Russell ne da explicatia, deci, cum putem sa negam ca exista un obiect ca diferenta intre A si B, in cazul in care A si B nu difera. Daca A si B difera, exista o entitate x si numai una, aceea care : ‘“X is the difference between A and B” is a true propositions.’ Si daca A si B nu difera, nu exista o asemenea entitate x.
Astfel, in acord cu sensul denotatiei la Russell, “The difference between A and B” are o denotatie in cazul in care A si B difera, dar nu si in alte cazuri. Aceasta diferenta se aplica si in propozitiile adevarate si in cele false, in general.
Categoria non-entitatii sau clasa nula este explicata de Russell ca fiind fraze denotative care nu denota nimic, contrazicand teoria lui Meinong in care el demonstreaza existenta fiintei perfecte, precum si teoria lui MacColl care defineste clasa nula ca fiind alcatuita din indivizi ireali, deoarece acestea, sustine Russell, intra in contradictie cu principiul non-contradictiei. Deci, clasa nula este de fapt clasa care nu contine membrii, asa cum sustine Russell.





Concluzii : rezultatele teoriei denotatiei a lui Russell

Cand nu avem experienta imediata a unui lucru, decat definitia frazelor denotative, in fiecare propozitie pe care o putem intelege toti constituentii sunt de fapt entitati prin care avem o experienta imediata. Lucruri precum materia in stiinta fizicii, sau mintile altor oameni, sunt cunoscute de noi doar prin fraze denotative, ceea ce inseamna ca nu avem experienta imediata a lor, dar le cunoastem ca ceva ce are anumite proprietati si caracteristici. Desi formulam functii propozitionale C (x) care contin diverse proprietati, totusi nu avem experienta care afirma ca acele lucruri pe care le stim trebuie sa fie adevarate, deoarece nu putem intelege entitatile avute in vedere. In acest caz, stim caracteristicile unui lucru fara sa avem experienta lucrului in sine.



BERTRAND RUSSELL – Portofoliul de filozofia limbajului :“On denoting” - “Am cunoscut un om.” p.200
idem – ‘” L-am cunoscut pe x, x este un om” nu e intotdeauna falsa”
idem – “ C (un om) ” ; ‘ “ C (x), unde x e om” nu e intotdeauna falsa.”


Idem – “Tatal lui Charles al II-lea a fost executat”; p.200
idem- “C (tatal lui Charles al II-lea)” ; “x a fost executat” ; “Charles al II-lea a avut un singur tata, nu mai multi.”; p.201
idem – “George al IV-lea isi dorea sa stie daca Scott a fost autorul lucrarii Waverley; si intr-adevar Scott a fost autorul lucrarii Waverley.” ; “George al IV-lea isi dorea sa stie daca Scott este Scott.”; p.202
idem – “A difera de B” ; “Exista diferenta intre A si B” ; “Diferenta intre A si B nu exista.”; p.202
* ceea ce inseamna ca “Scott este identic cu autorul lucrarii Waverley”
idem – “O entitate si numai una a scris lucrarea Waverley si Scott este identic cu ea.”; p.204
In acest exemplu, diferenta intre ocurenta primara [ : ”Un om si numai unul a scris lucrarea Waverley si George al IV-lea doreste sa stie daca Scott este acel om.”] si ocurenta secundara[: ”George al IV-lea doreste sa stie daca un om si numai unul a scris lucrarea Waverley, acela fiind Scott.”] a frazei “autorul lucrarii Waverley”.
Idem – “George al IV-lea dorea sa stie, cu privire la omul care a scris lucrarea Waverley, daca acesta a fost Scott.”; p.205
idem- “Exista o entitate care e acum rege al Frantei si nu e chel.” ; “E fals ca exista o entitate care e acum rege al Frantei si e chel.” ; p.205
idem – ‘ “X este diferenta intre A si B” e o propozitie adevarata’; p.205